Cum recunoști peștii din apele Ungariei: crap, cosaș, lin și alții

La prima vedere, toți „peștii albi” arată la fel, dar speciile cele mai comune din apele Ungariei se pot recunoaște repede după câteva trăsături simple. Nu contează doar pentru jurnalul de pescuit: de specie depinde dacă ai voie să păstrezi peștele, dacă trebuie să-l eliberezi sau, dimpotrivă, dacă nu ai voie să-l eliberezi. Iată la ce să te uiți cât timp peștele stă pe salteaua de primire.

De ce contează identificarea corectă?

Regulamentele prevăd reguli diferite pentru specii diferite. Pentru unele există perioade de prohibiție și dimensiuni minime, altele sunt protejate și trebuie eliberate imediat. Peștii străini invazivi, precum carasul argintiu, somnul pitic sau murgoiul bălțat, nu ar trebui eliberați, conform recomandărilor de conservare a naturii, iar pe multe ape regulamentul interzice explicit acest lucru. Dacă identifici greșit peștele, poți încălca regulile fără să vrei sau poți dăuna populației de pești. Verifică mereu dimensiunile și limitele concrete în regulamentul în vigoare al apei.

Crap, cosaș și lin

Aceste trei specii sunt principala captură pe apele de crap din Ungaria, iar zona gurii îți spune deja multe.

Specie	Mustăți	Solzi	Semn distinctiv
Crap	două perechi	mari (crapul oglindă și cel golaș parțial sau aproape fără solzi)	înotătoare dorsală lungă, cu prima radie puternică și zimțată
Cosaș	deloc	mari, cu margine închisă, model de plasă	corp cilindric, cap lat și turtit, înotătoare dorsală scurtă
Lin	o pereche, minuscule	foarte mici, în piele groasă și mucoasă	culoare verde-măsliniu aurie, ochi roșiatic, înotătoare rotunjite

Crapul are două perechi de mustăți: una mai scurtă pe buza superioară și una mai lungă la colțurile gurii. Există crap solzos, oglindă și golaș, iar înotătoarea dorsală e lungă, ajungând până în treimea posterioară a corpului.

Cosașul nu are mustăți. Corpul e alungit, aproape cilindric, iar solzii mari au marginea închisă la culoare, așa că flancul pare acoperit de o plasă. Capul e lat și turtit, iar ochiul e așezat jos. Este erbivor, dar mușcă regulat și la pelete, porumb și boilies.

Linul îl recunoști după pielea mucoasă și netedă și după ochiul roșiatic-portocaliu. Solzii îi sunt atât de mici încât abia se văd. Masculii au înotătoarele ventrale vizibil mai mari și mai groase decât femelele.

Caracudă sau caras argintiu?

Niciuna dintre cele două specii nu are mustăți și la prima vedere seamănă, dar pentru pescar diferența e mare. Caracuda, specie nativă, a devenit rară și trebuie protejată în mod special; verifică pe apa respectivă ce prohibiție și ce dimensiune minimă se aplică. Carasul argintiu, în schimb, este o specie străină invazivă.

Cum le deosebești:

• Înotătoarea dorsală: la caracudă ușor convexă, la carasul argintiu dreaptă sau ușor concavă.
• Culoarea: caracuda e mai degrabă auriu-bronzie, carasul argintiu mai argintiu și mai cenușiu.
• Forma corpului: caracuda are de obicei corpul mai înalt și mai rotunjit.
• Peritoneul: la carasul argintiu este negru, la caracudă deschis la culoare. Desigur, asta se vede doar la un pește păstrat.

Caracudele tinere au adesea o pată închisă la baza cozii. Există și forme intermediare și hibrizi, așa că merită să privești mai multe trăsături împreună.

Plătica și alți pești albi

Plătica are corpul înalt și turtit lateral, cu înotătoarea anală lungă și ochiul relativ mic. Batca, asemănătoare, are ochiul mai mare și adesea o nuanță roșiatică la baza înotătoarelor pereche.

Babușca și roșioara sunt confuzia clasică. Babușca are ochiul roșu aprins, iar dorsala începe cam la nivelul înotătoarelor ventrale. Ochiul roșioarei e mai degrabă auriu, dorsala începe clar în spatele ventralelor, gura e orientată în sus, iar înotătoarele sunt de un roșu mai viu. Între ventrale și anală are și o carenă ascuțită pe abdomen.

Răpitorii pe scurt

• Știuca: gură lungă, ca un cioc de rață, înotătoare dorsală mult în spate, aproape de coadă.
• Șalăul: două înotătoare dorsale, prima cu țepi; colți puternici și dungi transversale închise pe flanc. Seamănă cu ruda lui mai mică, șalăul vărgat.
• Somnul: piele fără solzi, mucoasă, dorsală minusculă și anală foarte lungă; pe maxilarul superior două mustăți lungi, pe cel inferior patru scurte.
• Avatul: corp argintiu, hidrodinamic, gură mare orientată în sus, cu o proeminență ca un buton în vârful maxilarului inferior.

Dacă nu ești sigur

Identificarea nu trebuie să se facă niciodată în detrimentul peștelui. Dacă nu ești sigur:

1. Ține peștele în apă sau pe salteaua udă și lucrează repede.
2. Fă una-două fotografii clare din lateral și ale capului, cu mustățile și dorsala.
3. Eliberează peștele dacă ar putea aparține unei specii protejate sau ocrotite în mod special.
4. Acasă identifică-l liniștit după fotografii sau întreabă paza de pescuit ori administratorul apei.

Nu uita că în apele Ungariei trăiesc și câteva specii mici protejate, de exemplu țigănușul (Umbra krameri). Rareori mușcă, dar dacă se întâmplă, trebuie eliberate imediat.

Pe scurt

Numărul mustăților, mărimea solzilor, forma dorsalei și culoarea ochilor sunt de cele mai multe ori suficiente pentru o identificare corectă. Exersează la fiecare captură și în curând va deveni un reflex. Înainte să pleci pe o apă nouă, verifică pe pagina ei ce specii trăiesc acolo și ce reguli li se aplică.